Primarul Constanței, Vergil Chițac, anunță că o nouă parcare a fost amenajată pe strada Mircea cel Bătrân, în locul garajelor demolate.
„O nouă parcare destinată riveranilor a fost amenajată pe strada Mircea cel Bătrân, în zona blocului F2, din cartierul Tomis II. Echipele Confort Urban au efectuat lucrări de stabilizare a terenului eliberat de garaje. S-au montat borduri noi, iar suprafața carosabilă a fost recondiționată cu două noi straturi de asfalt (binder și uzură). La final, au fost aplicate marcajele rutiere”, a transmis Chițac pe Facebook.
Potrivit edilului, după finalizarea lucrărilor a rezultat un număr de 28 locuri de parcare, dublu față de numărul de locuri de parcare existente atunci când erau garajele amplasate pe acest teren.
Riveranii din zonă care vor să închirieze un loc de parcare pot depune cereri la Serviciul Siguranța Circulației Urbane și Parcări din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, începând cu data de 01 martie 2023.
Totodată, Vergil Chițac a promis că, până la sfârșitul anului, Primăria Municipiului Constanța va construi alte noi parcări în mai multe zone ale orașului.
Discussion about this post