Mâine, începând cu ora 11:00, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, împreună cu voluntari, vor depune la sediul central de colectare stabilit de Ambasada Turciei, din Bulevardul Aurel Vlaicu nr. 125 bunurile donate în această perioadă de cumpănenii cu suflet mare.
Și de această dată locuitorii comunei Cumpăna s-au mobilizat, așa cum au făcut-o și altă dată în situații critice, răspunzând pozitiv campaniei de strângere de bunuri inițiată de Primăria și Consiliul Local al comunei. Mulți dintre cei peste 1.200 de cumpăneni de etnie turcă au rude și cunoscuți în zonele afectate de cumplitul cutremur.
Începând cu 10 februarie, autoritățile locale din Cumpăna au dat start-ul unei Campanii de ajutorare a persoanelor aflate în zonele afectate de cutremurul din Turcia, zilnic în comuna Cumpăna un centru de colectare în incinta Pieței Agroalimentare.
Cu acest prilej, au fost colectate obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, alimente neperisabile, produse de igienă și curățenie, pilote, lenjerii de pat, chiar și paturi și saci de dormit, elemente ce i-ar putea ajuta pe sinistrații din Turcia să treacă mai ușor prin catastrofa de proporții uriașe cu care s-au confruntat de la începutul lunii.
„Mulțumesc tuturor celor care au răspuns apelului nostru și de această dată, demonstrând că la Cumpăna, umanitatea nu cunoaște granițe. Fiecare, am oferit din puținul nostru, cu dorința de ne a ajuta din tot sufletul semenii din Turcia, afectați de această catastrofă! Totodată, cu aceste donații vom duce și gândurile noastre de sănătate, pace și putere pentru toți cei care au pierdut tot și acum doar cerul liber le mai este casă! Pentru miile de victime, ne rugăm bunului Dumnezeu să îi așeze în loc binecuvântat și cu lumină! Mă înclin și mulțumesc infinit tuturor cumpănenilor, pentru omenie, empatie, implicare, solidaritate! Sunteți îngeri pentru acești oameni! zilnic în comuna Cumpăna un centru de colectare în incinta Pieței Agroalimentare”, a transmis primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
Comuna Cumpăna, prin multiplele înfrățiri realizate de-a lungul timpului, se poate considera prietenă a Turciei.
Discussion about this post