Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tulcea, alături de cei ai Biroului Siguranță Școlară, au început săptămâna cu o activitate interactiv-preventivă la Grădinița Ion Creangă, din municipiu.
Cei mici au aflat informații utile despre regulile de circulație. De asemenea, micuții preșcolarii au participat activ la activitățile de punere în practică a normelor rutiere prezentate, în acest sens fiind folosit covorul rutier.
Totodată, polițiștii au prezentat laboratorul mobil din dotarea Serviciului Rutier.
„Educația rutieră trebuie implementată în rândul preșcolarilor în scopul dezvoltării capacităților de înțelegere, de formare a unor depinderi practice și a unor abilități specifice percepției traficului rutier”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.
Discussion about this post