Sunt multe comori ascunse la doar o oră de orașul Constanța, iar una dintre ele este Peștera Sfântului Ioan Casian.
Comuna Târguşor din județul Constanța nu pare inițial vreun obiectiv turistic, dar ascunde o zonă cu peisaje impresionante. Pe versantul nordic al Dealului Casian, într-un perete calcaros, deasupra văii Casimcea, se află Peștera Sfântului Ioan Casian. Drumul până acolo pare să se oprească în vârful dealului, la mănăstirea cu același nume, dar, odată intrat în curtea lăcașului de cult, poți vedea indicatoare către peșteră. Traseul până acolo poate parcurs doar pe jos. Este o drumeție de aproximativ o oră, dus-întors.
Inițial, pare ușor de străbătut, dar, la un moment dat, sunt foarte multe scări, care te poartă pe marginea stâncilor. Treptele sunt acoperite cu pietriș și există o balustradă care te ajuta să înaintezi mai ușor, iar din loc în loc sunt băncuțe unde iți poți trage sufletul.
Provocarea, mai ales pentru cei care au rău de înălțime, este atunci când ajungi în fața peșterii. Ca să o poți vizita ai de urcat o scară din metal, iar distanța nu e chiar mică. Scara are aproximativ 5-6 metri. De sus însă, priveliștea este superbă. Lacul Casian poate fi admirat în toată splendoarea, iar întreaga excursie îți lasă impresia că ești într-o zonă pitorească de munte.
Istoria locului spune că în această peșteră, în sec. al IV-lea, a dus o viaţă de ascet Casian, unul dintre întemeietorii monahismului. Ce e drept, înăuntru sunt și câteva icoane și candele.
Coborârea din peșteră este, poate, cu și mai mari emoții decât urcarea, însă locul este superb și nu este de ocolit.
Discussion about this post