Cerealele importate din Ucraina respectă parametrii de calitate, cele 8.500 de probe prelevate de ANSVSA dovedind acest lucru, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
„Am vorbit (…) cu preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare. Spunea că cele 8.500 de probe prelevate din produsele care au intrat în România, toate aceste probe nu au prezentat depăşiri de parametri. Sunt produse destinate consumului uman şi consumului de furaje. Autoritatea urmăreşte zilnic şi face control atât prin prelevare de probe în vamă, cât şi la destinaţie, ştiind unde ajung cerealele sau celelalte furaje”, a spus Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a explicat că actualul conflict militar din Ucraina le-a creat probleme fermierilor români, întrucât cantităţi mari de cereale au ajuns în România pe culoarul de solidaritate.
„Noi am făcut demersurile necesare. În întâlnirea pe care am avut-o cu comisarul european pe probleme de agricultură am stăruit asupra acestei situaţii. Împreună cu alte state, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria, am prezentat o informare în Consiliul de Miniştri cu situaţia care există. Am solicitat comisarului să activeze rezerva de criză, astfel încât să ajutăm fermierii pentru a trece peste acest moment dificil. Nu este uşor de realizat. Până la următoarea şedinţă a Consiliului de Miniştri sper să avem un răspuns din partea Comisiei Europene”, a explicat ministrul Petre Daea.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post