Demisie surprinzătoare în lumea politică a Constanței! Mariana Soceanu, fostul director economic CT BUS, a plecat din PSD. Potrivit documentului, care a fost primit aseară la sediul partidului, prin poștă, Soceanu renunță atât la funcția de vicepreședinte al Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) din Constanța , cât și la aceea de membru de partid.
Mariana Soceanu e un personaj controversat al orașului de la malul mării, făcându-se cunoscută prin modul abuziv prin care își trata subalternii la fostul CT BUS – Regia Autonomă de Transport în Comun, dar și prin faptul că a sustras, pe ascuns, bani din casieria instituției.
Oare de ce a luat decizia să plece din PSD? Nu cumva pentru că a realizat că ceilalți membri de partid nu o pot susține, având în vedere răul pe care l-a făcut la CT BUS?
Știm că anii trecuți se zvonea că a bătut pe la ușile PNL, dar nu a fost primită, din câte se pare. Iată că acum a venit momentul să încerce să bată pe la alte uși. Unde se va duce și cine îi va oferi susținere? Încă nu știm! Așteptăm și noi să vedem cine o va primi în vreun partid.
Precizăm că Soceanu, a cărei demisie a fost semnată pe data de 2 martie 2023, nu a fost prezentă nici la petrecerea de Ziua Femeii, care a avut loc pe 4 martie și a fost organizată de Mariana Gâju, președintele OFSD Constanța. De altfel, înainte era nelipsită la astfel de evenimente. Dacă la micile acțiuni organizate de partid nu se sinchisea să apară, de la întâlnirile la care apăreau oficiali de la București sau membrii ai conducerii PSD, era nelipsită. Ba mai mult, făcea cumva să se dea bine pe lângă oameni importanți, poate-poate o mai susținea și pe ea cineva în goana după vreo funcție.
Mariana Soceanu era vicepreședinte OFSD și făcea parte din Organizația Municipală a PSD Constanța, zona 3.
Discussion about this post