Naționala masculină de handbal a României a învins selecționata Insulelor Feroe, scor 25-17 (14-10), în etapa a patra a grupei preliminare a Campionatului European din 2024.
După ce în urmă cu trei zile pierdea pe terenul feroezilor, naționala antrenată de Xavi Pascual și-a luat revanșa și se mențin pe poziția secundă a grupei a 4-a.
Pentru România, principalii marcatori au fost Tărîță, Gumet și Grigoraș, cu câte patru reușite.
În meciul tur, Insulele Feroe s-au impus cu 28-26. Patru echipe sunt deja calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 – Suedia, Spania și Danemarca.
Naționala României a participat ultima dată la un turneu final de Campionat European la ediția din 1996, când s-a clasat pe locul 9 din 12 echipe participante.
Iată cum se prezintă, clasamentul Grupei a 4-a
1. Austria – 6 p / 3 j
2. România – 4 p / 4 j
3. Ucraina – 2 p / 3 j
4. Insulele Feroe – 2 p / 4 j
Discussion about this post