Deputaţii au adoptat astăzi proiectul de lege privind aprobarea semnării Acordului de sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă.
Potrivit expunerii de motive, „scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord”.
Potrivit unui amendament, statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în calitatea sa de acţionar semnificativ al CNTEE Transelectrica SA (‘Transelectrica’), dar şi în calitatea sa de autoritate de stat, va dispune măsurile necesare cu privire la finalizarea de către Transelectrica, până la data punerii în funcţiune a proiectului, a liniilor de transport a electricităţii, care să permită racordarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă la Sistemul Electroenergetic Naţional şi evacuarea energiei electrice produse de proiect.
Fiecare parte îşi va suporta propriile costuri şi cheltuieli survenite în legătură cu elaborarea, imprimarea şi negocierea acestui acord, potrivit unui alt amendament.
Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.
sursa: Agerpres
Discussion about this post