De mâine vor începe lucrările în cadrul proiectului de mobilitate, cu fonduri europene, prin care se vor face modificări pe strada Plopilor din orașul Năvodari. Lucrările constau în exinderea străzii pentru avea patru benzi, a anunțat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.
Se va începe cu strada Plopilor. Vor urma Răndunelelor, Albinelor, Constanței, Nuferilor, Recoltei și Corbului.
Referitor la lucrările de pe strada Plopilor, primarul orașului Năvodari a transmis „o vom lărgi la 4 benzi, vom amenaja trotuare, piste de bicicliști și spații verzi. Lucrările vor începe concomitent cu două echipe de la calea ferată în ambele direcții pentru a nu îngreuna accesul spre școală și grădiniță.”
Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect european în valoare de 19 milioane lei.
„Rog locuitorii din zonă care dețin materiale sau bunuri pe domeniul public să și le recupereze pentru a nu exista discuții ulterioare.”, a mai subliniat Florin Chelaru.
De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiți să evite să-și parcheze mașinile în zonă, să manifeste atenție în trafic și înțelegere privind disconfortul creat.
Discussion about this post