Poligonul Babadag găzduieşte astăzi, 22 martie, între orele 10,00 şi 15,00, trageri de luptă cu muniţie reală, în cadrul exerciţiului multinaţional Sea Shield 2023, cel mai complex eveniment de instruire planificat în acest an şi condus de Forţele Navale Române, parte a programelor NATO de instruire multinaţională consolidată.
La tragerile cu muniţie reală din poligonul Babadag vor participa Forţele Terestre Române şi parteneri din Polonia şi Republica Moldova.
Judeţul Tulcea va mai găzdui alte două secvenţe ale exerciţiului Sea Shield luni, 27 martie, şi joi, 30 martie, atunci când vor avea loc simularea unei evacuări a populaţiei dintr-o zonă şi un exerciţiu demonstrativ de neutralizare a unui desant aerian inamic, debarcat într-un raion adiacent unui curs de apă.
Desfăşurat pe mare, fluviu şi în Delta Dunării, în perioada 20 martie – 2 aprilie, exerciţiul multinaţional Sea Shield 2023 reuneşte circa 3.400 de militari şi reprezentanţi ai mai multor instituţii din sistemul naţional de apărare din 13 state aliate şi partenere – Albania, Bulgaria, Franţa, Georgia, Grecia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Moldova, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia.
La secvențele de instruire planificate de FNR participă peste 30 de nave militare ale Forţelor Navale Române, două nave militare ale Forţelor Navale ale Bulgariei, 14 aparate de zbor din Franţa, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia, 15 ambarcaţiuni rapide de intervenţie şi nave de patrulare ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, 57 de autovehicule militare şi alte capabilităţi de luptă, precum dispozitive mobile de lansare, detaşamente de forţe pentru operaţii speciale şi de scafandri de luptă de incursiune şi împotriva dispozitivelor explozive, specialişti în apărare CBRN (Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară) şi plutoane de infanterie şi de paraşutişti militari.
Discussion about this post