În week-endul trecut, la Constanța, a avut loc un eveniment mult așteptat de iubitorii de psihologie și dezvoltare personală: „Root’s essence” – un seminar terapeutic prin metoda constelațiilor familiale, susținut de psihologul Fănica Darie.
Constelația familială este o metodă terapeutică din cadrul terapiilor sistemice și fenomenologice care explorează dinamicile bazale în familii și grupuri. Ea oferă o nouă înțelegere și viziune asupra relațiilor explorate.
Seminarul a fost un real succes de care s-au bucurat cei care au participat la această ședința promoțională, iar cei prezenți au realizat că vindecarea nu mai este conceptul pe care noi îl știam, vindecarea înseamnă acceptare!
Doamnele prezente au declarat că s-au simțit eliberate, ușurate, fericite, împlinite!
Mesajul psihologului Fănica Darie:
„Ce putere sau energie face că destinul tău să interacționeze cu destinul bunicilor și străbunicilor tăi?
Cunoști impactul emoțional al unor blocaje asupra destinului transgenerațional?
Știai că, participând la o constelație poți obține vindecarea unor crize existențiale?
Putem stabili împreună, în cadrul acestui cerc terapeutic, granițele relaționale sănătoase pentru a înțelege că fiecare om are dreptul natural la locul său în familie.
Prin constelațiile familiale îmi propun să abordez diverse teme legate de abuzuri emoționale, violuri, secrete sau jurăminte de familie, chiar și pierderea subită a membrilor familiei, desprinderea de diverse dependențe, confruntarea cu întrebări legate de plata neasumării greșelilor și nerespectarea locului în sistemul familial.
Odată cu înțelegerea proceselor ce au dus la aceste situații, apare și vindecarea care se spune că, 7 generații anterioare și 7 generații viitoare beneficiază de acest proces.
Constelațiile familiale sunt, prin esență, definiția ordinii și adevărului conectate cu iubire și aduse în interiorul arborelui tău genealogic”, a transmis psihologul.
Un nou seminar terapeutic va avea loc pe data de 23 Aprilie 2023 – Hotel Carol. Taxa de acces la eveniment este de 150 de lei.
„Te invit să experimentezi conexiunea cu strămoșii tăi și să reflectezi cum ura sau iubirea au avut impact emoțional asupra vieții tale, înțelegând că trecutul ne influențează prezentul, dând sens noțiunii de miracol prin despovărarea rănilor sufletești ce apasă trecutul și marchează instantaneu prezentul.
Cine vă însoțeste sufletele în procesul terapeutic?
Fănica Darie, facilitator de constelații familiale și sistemice, hipnoterapeut și terapeut-sexolog, consilier în dezvoltare personală, spirituală și, ASTĂZI, femeia ce vine în fața voastră, cu recunoștință”, a mai spus Fănica Darie.
Pentru informații suplimentare: Fănica Darie – Tel: +40 721 407 656
Discussion about this post