Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, ieri, pentru trafic de minori și proxenetism. Potrivit Poliției Române, ar fi adăpostit, transportat și obligat două persoane vătămate minore, de 16 și 17 ani, să practice prostituția, în perioada iunie-iulie, într-un apartament din orașul Năvodari, sau în alte locații din județul Constanța.
Persoanele vătămate ar fi fost recrutate în luna iunie 2022, de către un alt bănuit, care este cercetat în stare de arestare preventivă, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora, provocată inclusiv de consumul de droguri, cu scopul de a le exploata sexual, prin obligarea acestora la practicarea prostituției.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile, 28 martie, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
În aceeași cauză, alți patru bănuiți sunt cercetați în stare de arestare preventivă.
Potrivit sursei citate, în urma activităților desfășurate, la data de 22 martie 2023, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, a fost continuată documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Discussion about this post