Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de plafonare a prețurilor RCA pe 6 luni, la nivelul practicat în 28 februarie 2023. În acest proiect de lege privind plafonarea prețurilor RCA se stipulează limitarea comisioanelor de distribuție aferente contractelor RCA la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare.
Potrivit proiectului de lege, tarifele de primă maxime se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
De asemenea, în proiectul de lege privind plafonarea prețurilor RCA se stipulează limitarea comisioanelor de distribuție aferente contractelor RCA la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. În cazul în care prețurile de primă maxime stabilite conform normelor acestei hotărâri sunt depășite sau se folosesc comisioane de distribuție la un nivel mai mare decât cel prevăzut de către asigurătorii RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.
În perioada aplicării prevederilor hotărârii, la despăgubirile acordate de către asiguratorii RCA pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau o clasă inferioară, calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu practicat de reprezentantele rent-a-car. Despăgubirile se vor acorda numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.
Discussion about this post