Numărul infracţiunilor înregistrate în unele zone din municipiul Tulcea a scăzut cu 50%, după ce Primăria municipiului Tulcea a montat camere video, ca urmare a reclamaţiilor locuitorilor.
Primarul Ştefan Ilie a declarat ieri, în timpul unei conferinţe de presă, că sistemul format din 15 camere video costă 7.000 de lei pe lună, sumă care este plătită timp de 24 de luni, la finele acestora autoritatea locală urmând să intre în posesia lor.
„Am solicitat aceste camere pentru că în mai multe puncte din oraş cetăţenii ne reclamau că se întâmplă foarte multe nereguli, scandaluri, curse cu maşini care pun în pericol populaţia. După montarea lor, numărul infracţiunilor s-a redus cu 50% şi chiar am şi prins cu ajutorul acestor camere pe unii care umblau la bancomat, de exemplu”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Potrivit unui comunicat de presă, Primăria Municipiului Tulcea, prin intermediul Direcţiei de Poliţie Locală a Municipiului Tulcea, desfăşoară un program de montare camere video în scopul prevenirii şi diminuării infracţionalităţii.
„Camerele utilizate funcţionează independent, fiind dotate cu cartele de memorie şi alimentate prin panou solar, fără a fi nevoie de conectare prin cablu. De aceea, la nevoie, camerele pot fi mutate cu uşurinţă în orice zonă a municipiului. Sunt prevăzute cu senzori cu alarmă pentru detectarea mişcării, înregistrează şi sunet, iar prin intermediul difuzorului de tip portavoce, conectat la dispecerat, agenţii de poliţie pot comunica direct cu persoanele aflate în raza de acţiune a camerelor video”, se menţionează în comunicat.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post