În zilele de 20 și 21 martie 2023, peste 5.900 de elevi constănțeni au susținut probele de simulare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, 2023, în 126 de centre de simulare. La cele două probe de limba și literatura română și matematică, 83 de elevi au obținut zece curat, iar 1.276 de elevi au reușit să ia note peste nouă.
În județul Constanța, la limba și literatura română au fost prezenți 6.025 de elevi, iar la matematică 5.994 de elevi.
În urma încheierii etapei de evaluare, rezultatele obținute de elevii constănțeni la aceste probe sunt:
- Proba Limba și literatura română:
- note între 4- 4,99- 464 elevi;
- note între 5- 5,99- 763 elevi;
- note între 6- 6,99- 938 elevi;
- note între 7- 7,99- 1034 elevi;
- note între 8- 8,99- 1101 elevi;
- note între 9- 9,99- 774 elevi;
- nota 10- 18 elevi.
- Proba Matematică:
- note între 4- 4,99- 940 elevi;
- note între 5- 5,99- 1023 elevi;
- note între 6- 6,99- 868 elevi;
- note între 7- 7,99- 693 elevi;
- note între 8- 8,99- 623 elevi;
- note între 9- 9,99- 502 elevi;
- nota 10- 65 elevi.
Conform precizărilor legislative și metodologice, rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
„Rezultatele obținute în cadrul acestei simulări naționale constituie un real reper pentru toți elevii implicați. Viitorii absolvenți trebuie să privească notele obținute ca punct de plecare în modul de gestionare a resurselor informaționale și de timp, astfel încât examenul de evaluare națională să cuprindă o corelare corectă a propriilor așteptări cu opțiunile proiectate” a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general.
Discussion about this post