O acțiune de amploare, sub coordonarea polițiștilor din Maramureș, are loc în această dimineață într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la cazări ale cetățenilor ucraineni doar pe hârtie.
Vizați sunt funcționari din cadrul unei unități administrativ teritoriale și 203 persoane, cu privire la care există bănuiala că ar fi obținut, pe nedrept, aproximativ 2.000.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat contravaloarea cheltuielilor cu hrana și cazarea pentru cetățeni ucraineni, refugiați.
Prejudiciul reprezintă sumele plătite din Fondul de Rezervă Bugetară prevăzut în cadrul programului 50/20.
Anchetatorii au 6 mandate de aducere. Cei vizați în acest dosar sunt bănuiți de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Discussion about this post