Sorana Cîrstea a fost foarte aproape de a juca în ultimul act al turneului de la Miami. Românca a jucat în semifinale cu cehoaica Petra Kvitova, dubla campioană de la Wimbledon (2011 și 2014).
În primul set Sorana a condus cu 5-2 și a avut două mingi de set la 5-3, dar cehoaica a revenit incredibil, a câștigat următoarele șapte gameuri și nu a mai putut fi prinsă din urmă de româncă. S-a impus în două seturi (7-5, 6-4) și s-a calificat în finala turneului „WTA 1000” de la Miami.
Calificarea în semifinale reprezintă cel mai bun rezultat înregistrat în carieră de Sorana Cîrstea la Miami Open. De asemenea, ea a învins pentru prima oară o jucătoare din Top 2 WTA (Aryna Sabalenka).
Pentru prezența în semifinalele competiției din Florida, Sorana va primi un cec în valoare de 352.635 de dolari și 390 de puncte în clasamentul WTA de simplu.
Evoluția foarte bună în turneul de la Miami Open îi va aduce Soranei Cîrstea un salt important în ierarhia mondială de simplu: începând de luni, 3 aprilie, sportiva noastră va ocupa locul 41 (salt de 33 de poziții).
În finala competiției Petra Kvitova (12 WTA) va juca cu Elena Rybakina (7 WTA), care la rândul ei a învins-o pe Jessica Pegula (3 WTA), scor 7-6(3), 6-4.
Discussion about this post