Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben, în intervalul 3 aprilie, ora 23:00 – 5 aprilie, până la ora 10:00, ce vizează mai multe regiuni din țară.
În intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (04/05 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.
În regiunile sudice și sud-estice va ploua, iar la munte și în zonele mai joase de relief din nordul și centrul Moldovei, Transilvania şi Banat se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în sud-vest, 40…50 l/mp.
Totodată, în următoarele două săptămâni, vremea din Dobrogea se va răci treptat.
„La mijlocul săptămânii, media temperaturilor maxime va fi de 8…10 grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de 3 grade. Ulterior se va încălzi ușor, astfel încât maximele termice vor atinge o medie zilnică de 12 grade, cu posibile valori de 13…14 grade, spre finalul intervalului, iar minimele nu vor avea variații semnificative și vor fi în jurul a 6 grade”, transmit reprezentanții ANM.
Temporar vor fi precipitații în perioada 4 – 6 aprilie, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în zilele de 10, 11 și 12 aprilie.
Discussion about this post