La finele acestei săptămâni, Divizia A1 la volei masculin se reia odată cu partidele din turneele locurilor 1-4 și respectiv 5-8.
Voleibaliștii de la nou-promovata CSM Constanța încep seria meciurilor din grupa 5-8 a Play-Off-ului Diviziei A1.
Formația pregătită de antrenorul Răzvan Parpală vor susține în capitală primul joc din seria ,,cel mai bun din trei partide” contra celor de la CS Rapid București.
În sezonul regular, echipa Rapid a câștigat ambele partide.
De data aceasta ,,Druță și compania” sunt deciși să-și ia revanșa după cele două eșecuri din prima parte de campionat.
Meciul 1 din confruntarea CS Rapid București – CSM Constanța este programat sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 15:00.
Jocul 2 va avea loc în Sala Sporturilor din Constanța în data de 12 aprilie.
Discussion about this post