13 trenuri de pe ruta Constanța-București au avut întârzieri, astăzi, din cauza angajaților Primăriei Valu lui Traian, care, în timp ce executau lucrări în apropierea căii ferate, au tăiat și câteva cabluri de semnalizare feroviară.
„Cablurile de semnalizare feroviară au fost rupte sau secționate astăzi, în jurul orei 11.30, între stațiile Valu lui Traian-Basarabi, de către angajații Primăriei Valu lui Traian, care executau lucrări în proximitatea căii ferate. Din cauza acestui deranjament, circulația a 13 trenuri de pe ruta Constanța – București s-a desfășurat în condiții speciale, cu îndrumarea trenurilor pe intervalul de stații respectiv, de către personalul feroviar, prezent pe teren, fiind înregistrate întârzieri de 5, până la 65 de minute, față de graficul normal de circulație”, informează reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate Române (CFR).
Echipele feroviare de interventie ale SRCF Constanța lucrează și la această oră pentru înlocuirea, sau repararea cablurilor rupte sau secționate în zona Valul lui Traian – Basarabi, astfel încât circulația trenurilor să se reia în condiții normale de trafic.
„Adresăm scuzele necesare călătorilor și îi asigurăm că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea deranjamentului și restabilirea circulației conform orelor din Mersul Trenurilor”, a mai transmis CFR.
Discussion about this post