Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Timiș (AETm) salută declarația ministrului educației Ligia Deca cu privire la reintroducerea asociațiilor independente ale elevilor în noua lege a învățământului preuniversitar.
Miercuri, 11 aprilie, a avut loc o dezbatere în cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților cu privire la noile legi ale educației, cu participarea parlamentarilor, reprezentanților elevilor, părinților, studenților, sindicatelor, și ministrul educației, Ligia Deca. În cadrul dezbaterii, Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor Constanța (AEC), a punctat ferm multiplele probleme existente la nivelul proiectelor, punând accentul pe faptul că asociațiile de elevi dispar și nu mai sunt reglementate.
La momentul actual, asociațiile de elevi sunt reglementate la nivelul Legii nr. 1/2011, precum și în Statutul Elevului, existând o anumită obligativitate a consultării acestora. În cadrul proiectului legii învățământului preuniversitar, acestea au dispărut inițial, nefiind reglementate deloc. În urma intervenției reprezentantei AEC, ministrul educației, Ligia Deca, a răspuns în cadrul dezbaterii, declarând că va fi reintrodusă în noile legi și consultarea asociațiilor de elevi.
“Considerăm că cel mai bun mod pentru a îmbunătăți aceste legi este prin a purta dezbateri în care părțile nu sunt de acord, într-un mod constructiv. Ne bucurăm de deschiderea pe care Ministerul Educației a avut-o astăzi în cadrul dezbaterii. Vom monitoriza în mod vigilent comisiile de aviz și comisia raportoare, pentru a ne asigura că promisiunile doamnei ministru se vor și întâmpla, fiind depuse și votate amendamente în sensul includerii noastre”, a transmis Ariana Dudună, președinte AEC.
Discussion about this post