Dan Diaconescu contestă autenticitatea înregistrărilor în care cerea să cumpere virginitatea unei tinere și se interesa de vârsta alteia cu care voia să întrețină relații sexuale. Avocatul său spune că acestea ar fi trucate.
Dan Diaconescu a ajuns în această dimineață la Tribunalul Constanţa cu 20 de minute înainte de ora 10:00 și nu a făcut declarații nici la intrarea și nici la ieșirea din instanță. Fostul politician și om de televiziune vrea să scape de arestul la domiciliu pentru 30 de zile, care a fost decis săptămâna trecută de Judecătoria Constanţa. Asta în timp ce procurorii cer judecătorilor de la Tribunalul Constanța să îl plaseze pe Diaconescu în arest preventiv.
Dan Diaconescu a ajuns săptămâna trecută la Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă, după ce a fost acuzat de act sexual cu un minor, în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată. Miercuri procurorii au anexat la dosarul lui Dan Diaconescu mai multe fişiere audio – video, ce redau conversații în care Diaconescu cere să cumpere virginitatea unei fete. Decizia pe care o vor lua astăzi magistrații Tribunalului Constanța rămâne definitivă.
Discussion about this post