Dan Diaconescu a apărut astăzi în fața magistraților Tribunalului Constanța, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, a contestat măsura arestului la domiciliu, iar judecătorii au decis să fie cercetat sub control judiciar. Hotărârea este definitivă.
Fostul realizator TV are obligația să se prezinte la poliție ori de câte ori este chemat și nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar.
De cealaltă parte, și procurorii atacaseră decizia de săptămână trecută și ceruseră arest preventiv. Fostul patron de televiziune este acuzat de act sexual cu minori și folosirea pornografiei infantile.
Potrivit anchetatorilor, în 2020 și 2021, Dan Diaconescu ar fi întreținut, contra cost, relații sexuale cu o minoră, cunoscând vârsta acesteia (15 ani și 4 luni, la acea vreme), în București și Constanța. Ulterior, ar fi făcut același lucru și cu sora geamană a fetei. De asemenea, în acea perioadă, ar fi încercat să găsească o minoră, căreia să-i cumpere virginitatea.
Una dintre tinere l-ar fi păcălit însă că a găsit o prietenă virgină, ar fi făcut înregistrări video și ulterior l-ar fi șantajat ca să îi ofere bani.
Discussion about this post