PSD va solicita în Coaliţia de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgenţă un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniţă comună cu această ţară, au anunțat astăzi social democrații.
O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceştia, se arată într-un comunicat de presă emis de PSD.
PSD susţine ca statele din Estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate.
În acelaşi timp, PSD consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului de produse agro-alimentare din această ţară, către alte state din Uniunea Europeană sau către rutele comerciale de la Marea Neagră.
Discussion about this post