Naționala feminină de handbal a României repartizată în urna a doua valorică la tragerea la sorţi a grupelor din preliminariile Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2024, va afla pe 20 aprilie în ce grupă va fi repartizată.
Iată urnele înaintea tragerii la sorți:
Urna 1: Franţa, Danemarca, Germania, Olanda, Suedia, Spania, Muntenegru, Croaţia;
Urna 2: România, Slovenia, Serbia, Polonia, Cehia, Macedonia de Nord, Slovacia, Islanda;
Urna 3: Portugalia, Ucraina, Turcia, Italia, Feroe, Lituania, Grecia, Kosovo;
Urna 4: Israel, Finlanda, Luxemburg, Bosnia-Herţegovina, Letonia, Azerbaidjan, Bulgaria.
Partidele din grupele preliminare ale competiţiei continentale vor evolua 31 de echipe, iar la turneul final vor participa 24 de echipe, primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea (20 în total).
Gazdele acestei competiții, Austria, Ungaria şi Elveţia sunt calificate directe, la fel ca şi campioana en titre, Norvegia.
Campionat European EHF EURO 2024 va fi primul cu 24 de echipe.Vor fi şase grupe de câte patru echipe, iar turneul final va avea loc între 28 noiembrie – 15 decembrie 2024, cu semifinalele şi finalele programate la Viena.
Primele două etape din grupele de calificare se vor disputa între 11-15 octombrie 2023.
Discussion about this post