Polițiștii locali au intensificat acțiunile pentru depistarea și sancționarea celor care acoperă cu desene, semnături, texte sau alte înscrisuri construcții, indicatoare rutiere, mobilier urban, ziduri, stâlpi, obiecte de folosință comună aflate în locuri publice.
În acest context, cursul zilei de astăzi, un bărbat în varstă de 32 de ani, a fost surprins de către polițiștii locali în timp ce efectua desene tip graffiti pe soclul grupului statuar „Faun și nimfă“, monument istoric, situat în fântâna arteziană din fața teatrului Oleg Danovski.
Persoana depistată avea asupra lui un spray de culoare portocalie, iar acesta a fost condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța în vederea identificării, unde a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a bunurilor folosite la săvârșirea contravenției.
Persoanele care săvârșesc astfel de fapte antisociale riscă o amendă contravențională cuprinsă între 3.000 și 6.000 lei și tragerea la răspundere cu privire la măsurile de curățare sau refacere a fațadelor sau a bunurilor afectate. În caz contrar pentru neîndeplinirea măsurii complementare de aducere a bunurilor la starea inițială prin ștergerea desenelor sau repararea, înlocuirea acestora există posibilitatea ca autoritatea locală să reabiliteze din fonduri proprii bunurile afectate, având dreptul la acțiune în regres împotriva contravenientului.
Discussion about this post