Un supersonic rusesc a bombardat din greșeală orașul Belgorod, aflat la granița cu Ucraina. Muniția a făcut un crater de 20 de metri pe o stradă centrală, iar două persoane au fost rănite.
Incidentul a avut loc seara trecută. Potrivit Ministerului rus al Apărării, un avion de bombardament supersonic, Suhoi Su-34, „a pierdut accidental o bombă de aviație, în timp ce survola orașul Belgorod”.
Imaginile de pe rețelele rusești de socializare, arată că bomba a căzut într-o zonă rezidențială centrală, avariind patru blocuri și mai multe autoturisme, dar strada era pustie la ora respectivă. Guvernatorul regional a declarat că două femei au fost rănite.
Discussion about this post