Citiți liniștiți, pentru că nu vă taxăm pe rândul parcurs, cum ar face-o un taximetrist țepar, dacă s-ar apuca de scris. Acesta este un nou episod din seria cu marilor țepuitori de la mare, taximetriștii care umflă tarifele cu pompa.
V-am mai scris despre ei, în special despre cei de la Gara Constanța iar acum ne întoarcem în vizită, ca să vedem dacă renunță la dublarea tarifelor măcar în extrasezon.
Ajung în Gara Constanța, cu trenul de București, în jurul orei 23.30, pentru că evident, am avut întârziere. Merg la taxiuri și îi întreb fix pe cei din primele mașini, trase în față, cât îmi iau până în centru, cursă de 15 lei maxim. Știu că ei, cei din linia întâi sunt cei mai mari țepari și mă aștept să-mi ceară 30 de lei, dar mă înșel, pot mai mult de atât. Iată dialogul pe care l-am purtat cu doi taximetriști:
Eu: Bună seara!
Taximetrist 1: Bună seara!
Eu: Până la blocul turn, în centru merg.
Se uită unul la altul și ajung în mai puțin de zece secunde la această concluzie:
Taximetrist 2: 50 de lei!
Eu: Asta e cursă de 15 lei, deci maximum vă dau 10 lei peste.
Taximetrit 2: E tarifi de noapte, boss!
Taximetrist 1: Ia vezi tu dacă te ia pa tine cineva, așa cu 25 de lei!
Doi pași fac și întâlnesc taximetristul cu numărul 3, care mă ia la preț corect. Înainte să mă urc în mașina lui, îi anunț pe primii doi taximetrișit că îi voi da colegului lor fix 50 de lei, cât au încercat ei să mă fure. A fost momentul în care rânjetul lor a căzut pe asfalt, ca un meteorit ce lasă crater.
Pe această cale, facă o invitație publică, pentru comisarii de la Protecția Consumatorului: Urcați-vă în taxi-urile de la Gara Constanța, și controlați tot ce se întâmplă acolo, pentru că la vară, turiștii vor fi scuturați de bani, de parcă s-ar caza în acel taxi.
Discussion about this post