Un cetățean sirian a fost prins cu un permis de conducere fals de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Constanța Sud-Agigea. În urma unui control specific a unui autoturism, autoritățile au descoperit că permisul de conducere prezentat de șofer nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.
Evenimentul a avut loc ieri în jurul orei 01:00, la poarta de acces numărul 10 a Portului Constanța, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui autoturism înmatriculat în România, condus de un cetațean sirian, în vârstă de 37 ani.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit că permisul de conducere prezentat pentru control nu îndeplinește condițiile de formă și de fond, acesta fiind fals.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals, iar la finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Discussion about this post