Traficul de mărfuri în portul Constanţa a crescut cu 10% în primul trimestru al anului 2023, a anunţat, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.
CNAPM a informat, printr-un comunicat de presă, că în primul trimestru al anului în curs, traficul total de mărfuri a depăşit 19 milioane tone, faţă de 17,44 milioane tone în primul trimestru al anului 2022, un an cu performanţe record pentru portul Constanţa.
Creşterea traficului total, de aproape 10%, se menţine pe trendul ascendent din ultimii ani. Din traficul total, traficul maritim este de 14,5 milioane tone, iar cel fluvial de 4,6 milioane tone.
Traficul de cereale a totalizat 6,6 milioane tone, comparativ cu primul trimestru al anului 2022, creşterea fiind de 13%.
Creşteri de trafic s-au mai înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: seminţe uleioase, fructe oleaginoase, petrol brut, produse petroliere, îngrăşăminte (naturale şi chimice), minereuri de fier, articole diverse.
„O creştere semnificativă se înregistrează şi în cazul containerelor, de la 1,67 milioane tone mărfuri în trimestrul 1 al anului 2022, la 2,24 milioane tone în perioada similară a acestui an, creşterea fiind de 34%. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în numărul de TEU-uri, respectiv 170.400 TEU în trimestrul 1 – 2022, comparativ cu 199.000 TEU, trimestrul 1 – 2023, mai mult cu 16,8%”, a declarat directorul general al CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, Florin Vizan.
Scăderi de trafic au fost înregistrate, în principal, la combustibili minerali solizi, minereuri şi deşeuri neferoase, produse metalice, ciment, var nestins, materiale prefabricate pentru construcţii, minerale brute sau prelucrate, produse chimice.
Discussion about this post