„Ne dorim să reașezăm România pe harta turistică a lumii”, este declarația făcută astăzi de Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), la Tulcea, unde a avut loc o ședință organizată de Instituția Prefectului – Județul Tulcea. Tema principală de discuție a fost modul în care instituțiile cu atribuții în control vor verifica, în acest sezon turistic, structurile de cazare și unitățile de alimentație publică de pe raza județului Tulcea.
Administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat astăzi, începând cu ora 10:00, la o ședință organizată de Instituția Prefectului – Județul Tulcea, în cadrul căreia au fost discutate detalii referitoare la modul în care instituțiile cu atribuții în control vor verifica, în acest sezon turistic, structurile de cazare și unitățile de alimentație publică de pe raza județului Tulcea, informează Consiliul Județean Tulcea.
În cadrul întâlnirii, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Miron Constantinescu, a vorbit despre posibilitatea agenților economici de a solicita „control voluntar” chiar dinaintea deschiderii sezonului turistic. Mai exact, este vorba despre asigurarea de consiliere din partea comisarilor ce urmează a veni în control.
„Noi dorim să venim în întâmpinarea nelămuririlor dumneavoastră și să ne asigurăm că putem oferi turism de calitate. Noi ne dorim să reașezăm România pe harta turistică a lumii, iar împreună să identificăm cele mai bune soluții pentru a oferi servicii calitative“, a transmis, în cadrul întâlnirii, Horia Constantinescu.
Tot în cadrul ședinței, agenți economici cu activitate în domeniul turismului au ridicat probleme ce țin de activitatea specifică și au identificat răspunsuri referitoare la modul în care vor fi organizate controalele în acest sezon turistic.
„Felicit conducerea Instituției Prefectului – Județul Tulcea pentru faptul că organizează astfel de întâlniri lucrative care își propun să aducă la masa discuțiilor structuri de control din domeniul turistic, dar și agenți economici cu activitate pe raza județului nostru. Consider că astfel de ședințe sunt extrem de importante pentru a fi lămurite cele mai importante aspecte referitoare la activitatea turistică în zona Deltei Dunării și nu numai“, a declarat Dumitru Mergeani, administrator public al județului Tulcea.
Discussion about this post