Vești bune pentru localnicii din Cumpăna afectați de surparea malului Canalului Dunăre – Marea Neagră. Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A. dă asigurări că lucrările care momentan „bat pasul pe loc”, vor fi finalizate în aproximativ o lună și jumătate.
Daniel Georgescu, directorul CNACN S.A., a menționat că pentru lucrările de la Cumpăna au fost investiți, până în prezent, 30 de milioane de lei. În plus, el a afirmat că nu există niciun pericol pentru familiile care locuiesc în acea zonă.
„Nu există niciun pericol pentru localnicii din acea zonă. În fiecare zi se monitorizează zona, se fac măsurători, se raportează săptămânal”, a declarat directorul general al CNACN S.A., Daniel Georgescu.
Odată cu încheierea lucrărilor de consolidare a malului, va demara un nou proiect ce vizează reabilitarea și modernizarea celor două canale navigabile.
Discussion about this post