A fost semnat contractul prin care se va reabilita și electrifica linia CF 816 Palas – Port A și se va consolida tunelul pentru a asigura al doilea acces feroviar în Portul Constanța. Câștigătorul licitației publicate pe platforma SEAP a fost desemnat SC ISPCF SA. Tunelul Palas este inclus în categoria lucrărilor de artă din Patrimoniul Național, prin soluția arhitectonică a portalelor și prin cea inginerească a secțiunii transversale. Acesta subtraversează calea ferată dublă 813 Constanța–Mangalia, DN 39 Constanța –Mangalia, străzi și diverse conducte de termoficare, gaze, canalizare, alimentare cu apă de pe teritoriul Municipiului Constanța.
Valoarea contractului este de 449.000,00 lei fără TVA, 534.310.00 lei cu TVA
Societatea câștigătoare are termen 45 de zile de la emiterea de către SRCF Constanța a ordinului de începere a prestării serviciului.
Expertiza Tehnică şi întocmirea DALI se vor realiza ȋn vederea reabilitării și eventual electrificării liniei cf 816 Palas – Port A, precum şi a consolidării tunelului existent ȋntre km. 224+670 şi 225+160.
Soluţiile tehnice prezentate de către achizitorul prezentului Caiet de Sarcini vor avea ȋn vedere următoarele aspecte:
- Proiectarea și execuția BLA (Bloc de linie automat), LC (Linie continuă) şi protecţie a instalaţiilor din cale şi vecinătate pentru distanța Palas PC1 – Port A (linia 816).
- Necesitatea reproiectării și execuției lucrărilor pentru instalaţiie CCS-T (Comandă și Control Semnalizare Terestră), LC şi protecţie a instalaţiilor din cale şi vecinătate pentru instalaţia de centralizare electronică din staţia Palas PC1, și modificarea software-ului actual pentru asigurarea funcționării corespunzătoare;
- Corelarea cu proiectul „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa” aflat ȋn stadiul de Studiu Fezabilitate, conform căruia:
- Necesitatea modificării variantelor software aferente instalaţiei de centralizare electronice din staţia Palas PC1, privind:
- Introducerea noilor elemente de instalații de electrificare în supravegherea SCADA existentă, cu modificarea corespunzătoare a software-ului.
- Elementele CCS-T, LC nou introduse (macazuri, circuite de cale, semnale) ȋn instalaţie de centralizare aferentă staţiei Palas PC1, acestea trebuie să fie de acelaşi tip cu cele existente.
Tunelul Palas sau Carol I cum era denumit la inaugurare, în 1907, acum cunoscut de mulți drept Saligny, a fost primul tunel feroviar urban din România. Inaugurat în anul 1900, tunelul a primit inițial numele „Carol I”, în cinstea Regelui Carol I al României și a fost tranzitat timp de aproape un secol.
Construcția tunelului a durat cinci ani, în perioada 1895-1900, lucrările fiind realizate după planurile inginerului Anghel Saligny. Tunelul a fost închis în 1992, ca urmare a inundațiilor din vara acelui an, care au provocat numeroase pagube, dar și din cauza degradării căptușelii construcției și a colmatării șanțurilor de scurgere.
Intrarea se face dinspre Gara CFR Constanța, iar tunelul are o înălțime de 6 metri și o lățime de 10. În interior poate fi remontată o singură linie de cale ferată. Construcția traversează două cartiere, un bulevard cu șase benzi, trece pe lângă spitalul CFR și ajunge chiar în Portul Constanța.
„Am demarat lucrarea de reabilitare și electrificare a acestei linii, și consolidarea tunelului. Am identificat avantaje și în ceea ce privește operatorii de exploatare portuară, prin reducerea timpilor de intrare și scoatere a vagoanelor de la descărcare. Odată cu reabilitarea Tunelului Saligny, se va reface legătura între triajele de la periferia orașului și principala zonă de transport a cerealelor din Portul Constanța, iar CFR câștigă încă 12 kilometri de cale ferată”, a declarat Valentin Costea, consilier CFR Infrastructură.
Plecând de la necesitatea asigurării unui al doilea acces feroviar în Portul Constanța Nord (stațiile Constanța Port Zona A, Constanța Port Zona B și Constanța Port Mol V), Sucursala Regionala C.F. Constanța a demarat în semestrul 2 din 2022, achiziția lucrării Reabilitarea și electrificarea liniei cf 816 Palas-Port A, consolidare tunel km.224+670/225+160 pentru a asigura al doilea acces feroviar în Portul Constanța – expertiză și DALI. Finanțarea se asigură de la bugetul de stat.
Discussion about this post