Un caz dramatic este în desfășurare în Ilfov, în localitatea Chiajna, deja de aproximativ 24 de ore. Un bărbat de aproximativ 45 de ani s-a baricadat în casă cu fiica sa, în vârstă de 5 ani, după o ceartă cu soția, pe care ar fi agresat-o, potrivit polițiștilor.
La fața locului se află, încă de ieri, mai multe echipaje de poliție și inclusiv negociatori.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, fetiţa nu a suferit vătămări, fiind „în afara oricărui pericol la acest moment”. Acesta a mai precizat că bărbatul nu are revendicări, dar a cerut hrană pentru copil, care i-a fost oferită de către negociatorii Poliţiei Române.
„Bărbatul a avut grijă de minoră, aceasta nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu aceasta. Negociatorii Poliţiei Române au deschis un canal de comunicare cu acesta încă de aseară, au comunicat permanent în mod direct cu bărbatul care, până la această oră, nu are revendicări, însă ceea ce este foarte important de precizat este că bărbatul are grijă de minoră, aceasta nu a suferit leziuni corporale, se află în afara oricărui pericol la acest moment. (…) Poliţia Română, prin structurile prezente la faţa locului, doreşte o soluţionare amiabilă a acestui eveniment, drept pentru care desfăşurăm toate activităţile din competenţă”, a spus Georgian Drăgan, potrivit Agerpres.
Discussion about this post