Anelisse Mănescu, un copil cu voce de aur din Constanța, a cucerit Italia după ce a câștigat două premii importante la festivalul Sanremo Junior 2023.
Cu vocea sa a reușit să obțină locul 1 la categoria A1 și unul dintre cele trei mari premii speciale acordate pentru durata întregului festivalul, Prix Of Sanremo Junior Committee.
„Trăim acum același șoc pe care l-am avut atunci când am aflat că s-a calificat în finala mondială! O mână de copil a primit un trofeu atât de mare încât nici nu îl poate duce! A fost deasupra unor concurenți care au experiență în canto mai mult decât vârsta lui Anelisse! Cuvintele pur și simplu nu pot descrie ce s-a întâmplat aici, la Sanremo”, a scris mama sa într-un mesaj postat pe Facebook.
Profesoara micuței Anelisse este Soprano Elena Georgian, care a absolvit Facultatea de Arte secția Canto la Universitatea Ovidius din Constanța. A fost angajată ca artist liric în cadrul Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovsky din Constanța, apoi a fost profesor de canto la Liceul de Artă din Constanța. În prezent este profesor de muzică titular la Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu Cumpăna, Constanța și profesor de canto la Ementi School.
Discussion about this post