Vara își face deja simțită prezența, la malul mării. Chiar dacă vremea este încă răcoroasă, natura își urmează cursul firesc. În apropierea unei plaje din oraș au înflorit macii. Peisajul îţi taie respiraţia chiar şi în poze, fotografiile au ajuns deja virale pe reţelele de socializare.
Floriile de un roşu intens au transformat plaja de la Pescărie în cea mai căutată zonă pentru iubitorii de fotografii, dar şi pentru cei care se află în căutare de linişte şi aer curat.
Nu va dura mult timp, iar rețelele sociale se vor umple de imagini cu lanuri de maci. O întindere cu maci sălbatici găsiți și pe marginea drumului național 2A, la doar 20 km de Constanța. Mulțimea de flori roșii formează un peisaj spectaculos, perfect pentru a fi surprins în câteva fotografii deosebite.
Macul este o plantă care se întâlnește în România ca specie cultivată sau subspontană și de pe urma căreia omul poate beneficia. Semințele de mac sunt utilizate în produse de patiserie și în preparatele tradiționale din întreaga lume. Se spune că atât semințele, cât și uleiul lor oferă diferite beneficii pentru sănătate, de la tratarea durerilor de cap și a tusei până la vindecarea astmului și a insomniei.
Discussion about this post