Poliția Română, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliției de Frontieră și al Jandarmeriei Române, desfășoară, în această dimineață, peste 58 de acțiuni operative, în cadrul unei operațiuni de amploare, la nivel național.
Au loc peste 300 de percheziții și sunt vizate grupuri infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și criminalitate informatică.
La operațiune, participă peste 750 de polițiști, care vor pune în executare peste 300 de mandate de aducere.
Astfel, perchezițiile efectuate la această dată au scopul de a obține probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată și a altor persoane implicate în activități infracționale asociate criminalității organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum și depistarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.
Totodată, acțiunile vizează crearea unui climat optim de siguranță al cetățenilor, precum și protecția victimelor infracțiunilor.
Discussion about this post