PSD Constanța va ajunge la putere doar prin votul cetățenilor!
În ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța de astăzi intră la vot și propunerea de demitere a viceprimarului Florin Cocargeanu. După cum a precizat Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța, consilierii social-democrați vor vota „pentru”.
Asta nu înseamnă și că PSD Constanța va fi în alianță cu PNL, sau că social-democrații de la municipiu vor desemna o persoană pentru funcția de viceprimar.
“La acest moment, Organizația PSD nu este interesată să ajungă la puterea administrativă de la nivel local. Nu ne dorim să se întâmple acest lucru prin tertipuri sau alt gen de înțelegeri care nu iau în calcul votul constănțenilor. Vom ajunge aici în 2024, an în care, în urma alegerilor locale, PSD Constanța va câștiga funcția de primar, precum și majoritatea în Consiliul Local Municipal. PSD Constanța va ajunge la putere doar prin votul cetățenilor! Atunci vom desemna și persoana care va ocupa funcția de viceprimar. Iar din acest punct de vedere, avem social-democrați foarte bine pregătiți sub aspect administrativ. Orice alte aprecieri făcute acum sunt simple speculații pe care USR Constanța le face doar pentru a putea să mascheze incompetența administrativă de care a dat dovadă în ultimii trei ani “,
a declarat Ion Dumitrache, președinte Organizația Municipală PSD Constanța.
Discussion about this post