37 de suspecți au fost arestaţi în şapte ţări, în timpul unei operaţiuni de amploare, coordonate de poliţia croată pentru a desfiinţa o bandă criminală „extrem de violentă” din Balcanii de Vest, a anunțat Europol. Reţeaua infracţională a fost implicată în trafic de droguri şi arme pe scară largă în Europa.
„Liderul bandei, un cetăţean din Bosnia şi Herţegovina considerat o ţintă importantă de Europol, ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoarea de patru ani în Italia”, a transmis Europol.
Liderul bandei este suspectat că a coordonat activităţile de comerţ cu droguri şi arme dând ordine subordonaţilor săi din închisoare.
Operaţiuni ale poliţiei au fost făcute joi, simultan, în Croaţia, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Ţările de Jos, Italia, Belgia şi Germania, în vederea arestării membrilor bandei.
Kilograme de cocaină și heroină, confiscate
Totodată, poliţia a confiscat 148.000 de euro în numerar, 18 arme de foc, dintre care două mitraliere şi 500 de grame de TNT cu declanşatoare de la distanţă. Au fost confiscate, de asemenea, 15 kg de cocaină, 11 kg de heroină, 3 kg de amfetamină, 7 kg de marijuana şi 10 kg de canabis.
Operaţiunea de amploare a fost precedată de o investigaţie complexă, realizată de poliţia din Croaţia în cadrul misiunii operaţionale „Cartelul Balcanilor”.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post