Umilință maximă pentru fanii echipei FCSB. Cu o echipă improvizată mai ales în prima parte a jocului, fotbaliștii de la FCSB au primit o lecție aspră de fotbal de la Rapid București.
La rândul ei, gruparea din Giulești a încheiat sezonul cu un rezultat foarte bun pentru moralul echipei care a câștigat categoric duelul cu FCSB disputat pe Arena Națională din București, scor 5-1.
Giuleștenii au făcut o primă repriză fantastică, iar la pauză, echipa antrenată de Adrian Mutu conducea cu scorul de 3-0.
Kevin Luckassen a deschis scorul în minutul 7 pentru oaspeți, iar Ștefan Pănoiu (min 17) și Paul Iacob (min 26) au dus scorul la 3-0 după primele 45 de minute.
În a doua repriză, Billel Omrani, Valentin Crețu și Octavian Popescu au intrat pe teren, iar cel din urmă a redus din diferență în minutul 58.
5 minute mai târziu, Octavian Popescu a fost eliminat de către Sebastian Colțescu, după ce l-a lovit pe Funsho.Jucătorul nigerian s-a răzbunat în cel mai bun mod posibil și a marcat de două ori în minutele 68 și 79.
Clasament play-off SuperLiga
1 Farul Constanța 50p
2 FCSB 46p
3 CFR Cluj 42p
4 Universitatea Craiova 40p
5 Rapid București 38p
6 Sepsi Sfântu Gheorghe 26p
Discussion about this post