Continuă saga dalelor din centru Constanței. După ce a făcut vâlvă faptul că au fost puse stramb, apoi că au fost scoase, acum o parte dintre ele au fost montate la loc, iar lucrarea pare în linie dreaptă. Doar la propriu însă, pentru că – în continuare – nu se știe când va fi gata totul.
De exemplu, pe jumătate din strada Ștefan cel Mare, azi-dimineață la ora 9:30, muncitorii verificau montajul. Multe dale erau deja la locul lor.
Cu totul altul era peisajul în cealaltă parte, dincolo de str. I.G. Duca. Zona părea mai degrabă părăsită. Aici o groapă, dincolo alta, ba câteva pietre, ba câteva țevi lăsate de izbeliște, ba… un utilaj, ba chiar și o cupa plină cu material de construcție zăcea în mijlocul drumului.
Este clar că majoritatea celor care trec pe aici fac… balet, fără voie, ca să nu-și distrugă încălțămintea sau, mai rău, picioarele. Că se prăfuiesc automat când ajung în centru e de la sine înțeles, din păcate…
Pe porțiunea aceasta de stradă, părea că timpul stă în loc. Desigur atmosfera este ajutata din plin și de numeroasele centre comerciale aflate de o parte și de alta, acum însă la stadiu „de închiriat”. La un geam nici macar o speranță din această categorie însă. Singurul mesaj este „Spală-te pe mâini”. Vorba lui Caragiale… curat murdar!
Discussion about this post