Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben – instabilitate atmosferică temporar accentuată – valabilă astăzi, 03 iunie, de la ora 11, până mâine, în jurul orei 06:00. Sunt vizate județele Constanța și Tulcea.
În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Oltenia, sudul Banatului, vestul și nord-vestul Munteniei, Dobrogea și în vestul și sud-vestul Transilvaniei. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp. Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (3/4 iunie) aria acestor fenomene se va restrânge spre sud-vestul teritoriului.
Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni, iar în Moldova și în jumătatea estică a Munteniei temporar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…60 km/h.
ANM mai transmite și că în județele Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Dolj, Olt și în zona de munte a județelor Caraș – Severin, Hunedoara, Dâmbovița și Prahova, vor fi averse torențiale(cod portocaliu). Local cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).
Discussion about this post