Măsuri de fluidizare a traficului la intrarea în ţară. Ca urmare a faptului ca minivacanţa de Rusalii se încheie, iar cetăţenii români care s-au aflat în afara graniţelor ţării se întorc acasă, este preconizată o creştere a valorilor de trafic pe sensul de intrare, în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungari, transmite Poliția de Frontieră Română.
Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului.
Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei astfel încât să se preîntâmpine apariția aglomerărilor.
La granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.
De asemenea, Poliția de Frontieră Română recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie, pentru a scurta timpul de control şi consultarea aplicaţiei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituției, care prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Discussion about this post