Cu un război la granițe căruia nu i se întrevede sfârșitul și cu Marea Neagră decretată zona de risc pentru migrație, România se pregătește intens pentru gestionarea unor valuri importante de refugiați.
Forțele de securitate române, Poliția de Frontieră, Garda de Coasta și Biroul Imigrări se antrenează în comun pe scenarii care vizează sute de refugiați la granițele noastre. Exercițiile simulează interceptarea, primirea, tratarea și procesarea unui val de refugiați, și angrenează militari ISU, Jandarmi, polițiști de frontieră și medici din Direcția de Sănătate Publică.
În toate cazurile luate în calcul de Garda de Coasta, ambarcațiunile cu migranți care întră în apele teritoriale românești sunt interceptate de nave militare rapide, cu mult înainte să ajungă la țărm. Ele transmit primele informații.
„Încercăm să luăm legătură cu ei să vedem câte persoane sunt, câte femei, câți copii, dacă sunt pobleme medicale. Într-un timp foarte scurt trebuie să iei, să zic, o multitudine de hotărâri, legate de oamenii de pe nava respective. Nu știi ce este la bordul respectiv: poate să fie un terorist, poate să fie orice”, a declarat Ciprian Popa – comandantul navei Ștefan Cel Mare.
Dacă migranții nu depășesc câteva zeci, ei sunt lăsăți pe barcă lor și escortați pînă în Port, însă în cazul în care ar veni câteva sute dintr-o dată, procedurile se schimbă. Migranții sunt urcați la bordul navei care i-a interceptat și sunt triati acolo, pe drumul spre Portul Constanța. Când ajung la cheu, Biroul Imigrări știe deja cu ce sitiuatie se confruntă.
„Pană acum nu ne am confruntat cu 500 de migrant odată. Am avut diferite momente, anul acesta una cu 42, anul trecut 3 cu 170 de persoane. Noi trebuie să fim pregătiți. De aceea este acest exercițiu și acest centru. În misiunile colegilor mei s-au confruntat cu foarte multe persoane, am avut chiar și 180 de personae cărora li s-a acordat asistență necesară până la ajungerea în port”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt Garda de Coasta Constanța.
La cheu începe faza a două, în care întră în scenariu militarii ISU și medicii Direcției de Sănătate Publică. Se fac controale corporale și-apoi controale medicale sumare. Refugiații sunt transportați cu autobuzele la centrul de primire, amenajat în unitatea militară a Poliției de Frontieră. Sunt 13 containere în care se desfășoară toate etapele prin care trec refugiații.
Discussion about this post