Trei jandarmi de la Detașamentului 3 Mobil Jandarmi Ordine Publică din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis au ajuns în atenția Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru corupție. Toți trei – un maior în rezervă și doi comandanți de grupă la data comiterii faptelor – au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției.
„În perioada iulie – septembrie 2022, la diferite intervale de timp, inculpatul mr. (r) Gorun Romi și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin aceea că, pe de o parte ar fi absentat de la programul de lucru pentru a desfășura activități circumscrise obiectului de activitate al societății comerciale deținute de soția sa, iar pe de altă parte ar fi dispus ca cei doi subofițeri, plt. adj. (r) Leu Marinache și plt. adj. (r) Olteanu Ionuț, în timpul programului de lucru, să desfășoare diferite activități în cadrul aceleiași societăți comerciale menționate ori în interesul personal al inculpatului. Aceste acțiuni ar fi avut drept urmare vătămarea intereselor legitime ale Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române – Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, constând în producerea unei pagube materiale, reprezentând totalul sumelor de bani încasate pe nedrept, cu titlu de drepturi salariale de către cei trei inculpați”, precizează DNA.
Pe parcursul urmăririi penale, prejudiciul a fost acoperit integral în mod voluntar de către cei trei inculpați, mai punctează anchetatorii.
Maiorul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată. În urma acordului de recunoaștere a vinovăției, a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare.
Ceilalți doi sunt acuzați complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Aceștia au primit câte 1 an și 10 luni de închisoare cu suspendare.
De asemenea, pentru fiecare dintre cei trei inculpați este interzis – pe o perioadă de un an și 10 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Discussion about this post