760 de terenuri agricole au fost vândute în luna mai, în județul Constanța. Tranzacțiile înregistrate clasează județul pe locul doi, la nivel național, după județul Dolj.
Potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în luna mai 2023 au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 57.199 de imobile, cu 15.278 mai multe faţă de luna aprilie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul tranzacţiilor în luna mai este cu 7.407 mai mic faţă de perioada similară a anului 2022.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în mai 2023, în Bucureşti – 8.409, Ilfov – 3.807 şi Braşov – 3.348. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Olt – 196, Covasna – 370 şi Caraş Severin – 478.
Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în mai 2023, a fost de 22.088, cu 4.285 mai mic faţă de mai 2022. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate în Bucureşti – 3.581, Ilfov – 1.720 şi Constanţa – 1.573. La polul opus se află judeţele Gorj – 48, Harghita – 60 şi Sălaj – 65.
Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a cincea lună a anului 2023 sunt Dolj – 838, Constanţa – 760 şi Mehedinţi – 740.
Discussion about this post