De-ar lucra Dorel mai cu sârg cu o crăiță prinsă de casca de protecție ori cu o petunie la butoniera salopetei, probabil că toți constănțenii s-ar pune pe plantat flori în orașul de la malul mării, mutilat de atâta amar de vreme de escavatoare și lopeți. Dar, când praful îneacă la fiecare pas orice vietate îndrăznește să meargă mai mult pe jos prin oraș, cum vor rezista bietele flori?
Care flori? Pai… Primăria Constanța a plantat aproape 120.000 de plante în tot orașul. Crăițe, margarete africane, gazanii, petunii, salvie, plante argintii, mușcate, begonii sau ienupăr sunt acum martori muți a ceea ce se întâmplă în parcuri, intersecții, sensuri giratorii, precum și pe peluzele și aliniamentele stradale din oraș – adică la freamătul șantierului unde se bate pasul pe loc.
„Specialiștii din cadrul Primăriei Constanța au optat pentru specii rezistente la condițiile de climă şi sol, care înfloresc abundent până toamna târziu, astfel încât constănțenii și turiștii să se poată bucura cât mai mult timp de zone de recreere frumos amenajate și pline de culoare” – transmit, pompos, autoritățile locale.
Localnicii și turiștii ar fi însă mai bucuroși ca străzile și trotuarele să nu fie acoperite de un strat de praf cât palma, să nu mai facă slalom printre utilaje, să nu mai stea cu zecile de minute în trafic, să-l vadă gata și pe Ștefan cel Mare și Cârpit (vestita stradă, desigur), să nu mai sară peste gropile căscate peste tot… și atât de multe „să nu”-uri… Margaretele africane chiar îi lipseau Constanței…
Discussion about this post