Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa informează contribuabilii, persoane fizice, fizice autorizate și persoane juridice, riverani ai zonei peninsulare, că pot beneficia la cerere de abonament la nivelul taxei anuale zona 2, anunță Primăria Constanța.
Cuantumul abonamentului este în sumă de 199 de lei/an și este fără rezervare de loc.
Cererile completate şi documentele aferente se pot depune:
- pe adresele de e-mail ale agențiilor fiscale;
- prin poștă cu confirmare de primire;
- la sediul agențiilor fiscale.
Documentele necesare obținerii abonamentului destinat riveranilor zonei Peninsulare, cât și formularul “Cerere pentru eliberarea abonamentului destinat riveranilor zonei Peninsulare” pot fi regăsite pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Documente declarare”- „abonament destinat riveranilor zonei Peninsulare”.
Discussion about this post