Un bărbat din Constanţa a fost la un pas de moarte azi-noapte, după o discuție aprinsă cu iubita. Omul a fost găsit de o patrulă de jandarmi lângă balustrada podului Sfânta Maria din Cernavodă, în timp ce era pe punctul de a face un gest necugetat.
„Jandarmii au aflat de la bărbat că este foarte supărat din cauza unor neînţelegeri cu concubina sa, şi doreşte să se arunce de pe pod. După discuţii îndelungate cu jandarmii, bărbatul a renunţat la comiterea unui astfel de gest”, au transmis cei de la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.
Jandarmii au chemat la fața locului un echipaj medical, care l-a transportat pe bărbat la spital, pentru investigații de specialitate.
Discussion about this post