Scandal la sfârșitul anului școlar, într-un liceu din Constanța. Situația școlară a elevilor nu este încheiată pentru că profesoara de biologie refuză să le încheie mediile în catalogul electronic. Părinții s-au revoltat iar Inspectoratul Școlar Județean Constanța a cerut conducerii liceului să găsească rapid o soluție de rezolvare. Profesoara va fi cercetată disciplinar.
Elevii claselor a IX-a și a X-a de la Liceul Energetic din Constanța nu au nici acum situația școlară încheiată. Copiii au stat astăzi ore întregi pe holurile liceului și au așteptat ca profesoara de Biologie să le încheie mediile la această materie. Ea le-ar fi cerut să prezinte mai intâi ce au făcut la proba practică, apoi le-a dat si un test celor cu note de trecere, însă chiar și așa, copiii au rămas fără note în catalog.
„Ne-a mai spus că momentan a corectat testele și că să ne ducem mai tarziu noi, la secretariat, să aflam dacă am rămas corijenti sau nu. Adică, noi nu știm nimic dar trebuie să mergem la Secretariat să aflăm dacă suntem corijenți„, explică unul dintre elevi.
Parinții au venit la școală într-un suflet.
„Bun: e corijent, e repetent, pune-i 2, 3, 4`media și-ncheie ! De ce nu-i încheiați situația? Așa vreau eu ! Ăsta a fost raspunsul. Sunt copii care au 8… 9… dar nu li se-ncheie media că nu au notele-n catalog. Deci nu-i problema de corijență să zici că sunt corijenți și-i cheamă să-și îndrepte media pe ultima sută de metri. Nu ! Toate claasele de-a 9-a si-a 10-a stau de dimineață pe hol, claie peste grămadă și-așteptau să-i bage pe rând în clasă„, povestește parintele unuia dintre elevi.
„Avem catalog electronic, deci eu, acolo, cum văd la matematică, la română, trebuie să vad si la biologie. Nici acum, nici astăzi, nu era nicio notă trecută la Biologie…și a 9-a și-a 10-a, am înțeles că toți… Problema e de ce se bagă sub preş, situatia asta?„, se întreabă un alt părinte.
Revoltați, părinții au cerut socoteală conducerii liceului Energetic. S-au plâns și la Inspectoratul Scolar Judetean, mai ales că profesoara în cauză avea antecedente, anual primind calificativul „nesatisfăcător”. Din primele verificări și în urma discuției cu directorul liceului, Inspectoratul Scolar, a aflat care este motivul pentru care profesoara nu incheie mediile la biologie.
„Unitatea de învățământ este o unitate de învățământ pilot din cele care folsoesc exclusiv catalogul electronic… refuzul doameni profesoare se pare că este legată de o explicație puerilă: se teme ca nu cumva aplicația să aibă viruși„, a precizat Sorin Mihai – inspector general ISJ.
Două sunt soluțiile de rezolvare în acest caz, a transmis Inspectoratul Scolar Judetean Constanța. Fie profesoara înțelege că are obligația de a încheia mediile, fie cercetarea disciplinară începută de liceu se va finaliza cu desfacerea contractului muncă.
În acest fel, mediile pot fi încheiate de alt profesor angajat. Profesoara de biologie a refuzat să prezinte un punct de vedere.
Discussion about this post